|
Prima Conferinţă a avut loc în anul 1972, la Dubrovnik, la iniţiativa preşedinţilor curţilor constituţionale din Germania, Austria, Italia şi din fosta Republică Federativă Iugoslavia. Membrele fondatoare şi-au propus ca obiectiv realizarea unui schimb de experienţă şi de practici în materia controlului de constituţionalitate, care să se realizeze periodic, într-un cadru general – la nivel european, cu respectarea principiului independenţei judiciare. Deşi statutul său nu fusese încă formalizat, reuniunile ulterioare desfăşurate sub egida "Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene" au fost găzduite, la intervale regulate, de diverse alte instanţe de contencios constituţional, pe măsura aderării acestora: în 1978, Tribunalul Federal din Elveţia, mai apoi curţile constituţionale din Spania, 1981, şi Portugalia, 1984. Cu ocazia Conferinţei de la Lausanne (1981), Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene au fost cooptate cu statut de observator, fiind urmate în 1996 de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei).
Numărul participanţilor a sporit prin aderarea Consiliului Constituţional francez şi a Curţii Constituţionale din Turcia (în 1987); cu toate acestea, de abia în anii '90, odată cu înfiinţarea de curţi constituţionale în noile democraţii ale Europei Centrale şi de Est, dar şi ca urmare a interesului manifestat de instanţele de control constituţional din aşa-numitele "democraţii tradiţionale", Conferinţa a cunoscut o extindere fără precedent, prin includerea curţilor constituţionale şi a organelor jurisdicţionale cu atribuţii similare din Belgia şi Polonia (1990), Ungaria (1992), Croaţia, Cipru, România, Slovenia, Andorra (1994), Federaţia Rusă (1996), Republica Cehă, Lituania, Bulgaria, Slovacia, Malta, Liechtenstein (1997), Republica Macedonia (1999), Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia-Herzegovina, Georgia, Letonia, Republica Moldova, Ucraina (2000), Luxemburg (2002), Estonia, Irlanda, Norvegia (2003), Danemarca, Muntenegru, Serbia (2006) şi, în fine, Monaco (2008), astfel încât la ora actuală se poate vorbi de o adevărată dimensiune "pan-europeană" a Conferinţei.
Mai mult, în afara celor 40 de membri cu drepturi depline, la Conferinţă participă şi un membru asociat (Republica Belarus), precum şi o serie de observatori şi invitaţi (instanţe din state ne-europene, cum sunt Israel, Uzbekistan, Kazahstan, Mongolia etc.).
Date fiind chestiunile organizatorice, dar şi de ordin tehnic, ivite ca urmare a numărului tot mai mare de participanţi, s-a impus necesitatea instituirii unui cadru formalizat care să permită atingerea obiectivelor Conferinţei: în prezent, aceasta funcţionează în baza unui Statut (adoptat la Varşovia, în 1999), precum şi a unui Regulament (Bruxelles, 2002).
Între altele, Statutul Conferinţei consacră - drept criterii fundamentale pentru admiterea ca membru cu drepturi depline - următoarele condiţii: "Calitatea de membru cu drepturi depline poate fi dobândită doar de Curţile Constituţionale şi instituţiile similare europene, competente în domeniul justiţiei constituţionale, îndeosebi în ceea ce priveşte controlul normelor, care îşi exercită activitatea jurisdicţională în mod independent şi conformându-se principiilor fundamentale ale democraţiei şi Statului de drept, precum şi respectării drepturilor omului. În această privinţă, Conferinţa ţine cont de practica sa de până în prezent şi de cea a Consiliului Europei." (Articolul 6).
Cât priveşte scopurile Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene, Articolul 3 din Statut prevede că "[aceasta] organizează un Congres specializat, la intervale regulate. Ea încurajează schimbul reciproc de informaţii între Curţile membre în ceea ce priveşte metoda lor de lucru şi jurisprudenţa constituţională, la fel ca şi schimburile de idei privind problemele instituţionale, structurale şi materiale în domeniul justiţiei constituţionale. Ea depune toate eforturile pentru a promova independenţa Curţilor Constituţionale ca element esenţial al garantării şi punerii în practică a democraţiei, precum şi a Statului de drept, având în vedere, în mod special, protecţia drepturilor omului; ea susţine eforturile care vizează menţinerea contactelor regulate între Curţile Constituţionale europene şi instituţiile similare."
Potrivit normelor statutare, organele Conferinţei sunt: 1. "Cercul Preşedinţilor" - organul central de decizie şi iniţiativă alcătuit din preşedinţii Curţilor şi instituţiilor având calitatea de membru cu drepturi depline, respectiv 2. Congresul - care se desfăşoară din 3 în 3 ani şi la care participă membrii cu drepturi depline, membrii asociaţi, observatori din rândul unor instanţe jurisdicţionale naţionale ori internaţionale, respectiv grupuri regionale şi lingvistice de curţi constituţionale, precum şi alţi invitaţi.
Preşedinţia Conferinţei (ca şi a "Cercului Preşedinţilor") este deţinută de preşedintele Curţii care organizează viitorul Congres, aceeaşi care asigură totodată şi Secretariatul Conferinţei.
În anul 2008, cu ocazia celui de-al XIVlea Congres de la Vilnius, Curtea Constituţională a României a fost desemnată să exercite această calitate, pentru o perioadă de 3 ani, urmând ca în 2011, la încheierea celui de-al XVlea Congres, să o transfere Curţii Constituţionale din Austria.
***
Temele dezbătute cu ocazia celor 14 ediţii ale Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene (devenite "Congres" după adoptarea Statutului, în 1999) au fost:
- Ia Conferinţă, 1972 (Dubrovnik): "Competenţa Curţilor Constituţionale şi întinderea efectelor juridice ale deciziilor acestora".
- a IIa Conferinţă, 1974 (Baden-Baden): "Interpretarea şi iniţiativa controlului de constituţionalitate".
- a IIIa Conferinţă, 1976 (Roma): "Curtea Constituţională şi legislativul".
- a IVa Conferinţă, 1978 (Viena): "Statul şi sfera de aplicare a drepturilor fundamentale".
- a Va Conferinţă, 1981 (Lausanne): "Statul şi sfera de aplicare a drepturilor fundamentale în domeniul educaţiei".
- a VIa Conferinţă, 1984 (Madrid): "Relaţiile dintre autoritatea centrală şi autoritatea regională în jurisprudenţa constituţională".
- a VIIa Conferinţă, 1987 (Lisabona): "Natura, conţinutul şi efectele deciziilor asupra constituţionalităţii normelor".
- a VIIIa Conferinţă, 1990 (Ankara): "Ierarhia normelor constituţionale şi funcţia de protecţie a drepturilor fundamentale".
- a IXa Conferinţă, 1993 (Paris): "Protecţia constituţională şi protecţia internaţională a drepturilor omului: concurenţă sau complementaritate?"
- a Xa Conferinţă, 1996 (Budapesta): "Libertatea conştiinţei. Separaţia puterilor în jurisprudenţa Curţilor Constituţionale".
- a XIa Conferinţă, 1999 (Varşovia): "Jurisprudenţa constituţională în materia libertăţii religioase şi regimul juridic al cultelor şi al libertăţii religioase".
- al XIIlea Congres, 2002 (Bruxelles): "Relaţiile dintre Curţile Constituţionale şi celelalte instanţe judiciare naţionale, inclusiv interferenţa în domeniu a jurisdicţiilor europene".
- al XIIIlea Congres, 2005 (Nicosia): "Criteriile de limitare a drepturilor omului în practica justiţiei constituţionale".
- al XIVlea Congres, 2008 (Vilnius): "Probleme ale omisiunii legislative în jurisprudenţa constituţională".
***
Tema celui de-al XVlea Congres (2011) este: "Justiţia constituţională: funcţii şi raporturile cu celelalte autorităţi publice".
|
